Rafael Nadal (4 ATP) este primul semifinalist al ediției 2017 a Roland Garros-ului și continuă lupta pentru „La Decima”. Rafa a dominat derby-ul spaniol din sferturi, cu Pablo Carreno Busta (21 ATP), și a încheiat conturile în 50 de minute, deoarece adversarul său s-a retras, la scorul de 6-2, 2-0 pentru Nadal, din cauza unei accidentări în zona abdominală.
Nadal a înregistrat victoria cu numărul 100 în meciurile disputate după sistemul „cel mai bun din cinci seturi”, pe zgură.
Prim set cu șase break-uri și zero mingi de break apărate
Startul meciului a fost ezitant: nouă erori neforțate și doar trei lovdituri câștigătoare au păstrat echilibrul în primele trei game-uri, fiecare jucător câștigând câte un break. Nadal a ținut cu greu prima lansare, apoi a luat break printr-un forehand bine plasat. A fost singurul winner al jucătorului cu nouă titluri la Paris, înainte de a lua loc pe bancă. La 2-0, Rafa nu a reușit să confirme breakul, fiind țintuit bine de mai tânărul Carreno Busta pe forehand și împins apoi la eroare, la atacul pe rever. Într-o nouă zi mohorâtă la Paris, cu condiții lente, Nadal a făcut diferența la următorul schimb de terenuri, cu un forehand deja „adus în temperatură”: a sprintat spre 4-1, beneficiind de erorile lui Pablo și punând presiune cu un serviciu pe care al doilea jucător al Spaniei nu a putut să îl returneze suficient de lung. După 20 de minute, Nadal avea avantaj de trei game-uri. După 24 de minute, s-a făcut 5-1.
Un game răvășit al lui Nadal a prelungit un set în care nivelul tenisului nu a impresionat. Rafa și-a pierdut la zero, cu greșeli mari pe lovitura de forehand. Mingile „Matadorului” au ajuns în burta fileului, iar tabela s-a mutat la 5-2. Carreno Busta a încercat să pună și mai multă presiune în game-ul de serviciu: a atacat la fileu și a arătat că are reflexe foarte ascuțite, parând un passing deloc rău al lui Nadal. Setul s-a încheiat cu un nou break al lui Nadal în „derby de Spania”, luat pe dublă greșeală la minge de break.
100% a fost procentajul de reușită pe mingile de break în primul set al meciului Nadal – Carreno Busta. Șase dintre cele 8 game-uri ale primului set au fost break-uri. Carreno Busta nu și-a făcut niciodată serviciul (a servit de patru ori), Nadal a pierdut două break-uri, nereușind nici el să salveze vreo minge de break.
0% a fost procentajul punctelor câștigate de Carreno – Busta pe serviciul doi în acest set.
Time-out medical pentru Carreno Busta la finalul primului set
Pablo Carreno Busta a cerut imediat după încheierea unui prim set-horror pentru el, cu probleme uriașe pe serviciu, intervenția medicului. Problemele, în zona abdominală. Spaniolul a mers la vestiare pentru a primi îngrijiri, oprind meciul pentru mai bine de zece minute. Rafa a pus înapoi hanoracul pe el, a făcut mișcări de stretching, a țopăit, a exersat serviciul, iar când Busta a revenit pe teren, cu bandaj important pe burtă, Nadal a deschis cu game autoritar pe serviciu.
Cu dificultăți vizibile la deplasare, Carreno Busta a încercat să servească din nou, dar grimasa de după un smash ratat a arătat clar că îi este imposibil să facă față durerii. La finalul game-ului, după ce și-a pierdut pentru a cincea oară serviciul, Carreno Busta s-a îndreptat spre fileu și i-a strâns mâna adversarului.
Pablo Carreno Busta abandonne. @RafaelNadal en demi-finale. Carreno Busta forced to retire from his QF match vs. Nadal due to injury. #RG17 pic.twitter.com/Ot3CekdQEO — Roland-Garros (@rolandgarros) June 7, 2017
Pablo Carreno Busta abandonne. @RafaelNadal en demi-finale.
Carreno Busta forced to retire from his QF match vs. Nadal due to injury. #RG17 pic.twitter.com/Ot3CekdQEO
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 7, 2017
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER